Buzăul furat. De la uzine la tăcere

Buzăul nu a fost sărac niciodată.
A fost furat.
Am avut industrie, fabrici, uzine, oameni care ridicau din fier și sudoare viitorul unui județ.
Astăzi, din acea lume a rămas doar ecoul.
Halele sunt goale, porțile ruginite, iar în locul zgomotului de utilaje se aude liniștea vinovată a nepăsării.
Cine a distrus totul?
Cei care s-au numit conducători, dar s-au comportat ca niște argați ai intereselor străine.
Au vândut tot ce se putea vinde, au închis tot ce nu înțelegeau și au mințit un popor întreg că așa arată progresul.
Dar progresul nu înseamnă distrugere.
Progresul nu înseamnă dependență.
Progresul nu înseamnă să imporți pâine din afară când pământul tău rodește grâu.
Buzăul nu s-a născut din vorbe, ci din muncă.
Din mâinile oamenilor care au construit baraje, drumuri, școli, fabrici, fără granturi, fără fonduri europene, fără promisiuni mincinoase.
Azi, acei oameni sunt uitați, iar copiii lor pleacă în străinătate pentru că aici nu mai e loc pentru demnitate.
Adevărul e simplu:
România a fost transformată într-o piață de consum,
iar Buzăul – într-un județ de asistați, contractați și manipulați.
Avem bogății sub picioare, dar trăim din împrumuturi.
Avem resurse, dar nu mai avem curaj.
Cine răspunde pentru toate astea?
Cine răspunde pentru mii de destine pierdute, pentru orașele care mor încet, pentru tinerii care nu mai cred în nimic?
Nimeni.
Pentru că am tăcut prea mult.
Tăcerea noastră a fost semnătura pe actul de vânzare al județului.
Dar eu cred că timpul tăcerii a trecut.
Nu mai avem nevoie de promisiuni, ci de adevăr.
Nu mai avem nevoie de stăpâni, ci de oameni care iubesc locul acesta.
De cei care știu că un județ se reconstruiește cu suflet, nu cu contracte.
Buzăul poate renaște.
Dar nu din mâna celor care l-au distrus,
ci din inima celor care nu mai acceptă minciuna.
A venit vremea să vorbim.
Să spunem răspicat:
Buzăul nu se vinde.
Buzăul se apără.