Trăim un paradox dureros: România, țară cu un potențial hidroenergetic uriaș, a ajuns net importatoare de energie, cu un deficit de 2,4 TWh doar în primele șase luni din 2025 și cu unele dintre cele mai mari prețuri la electricitate din Uniunea Europeană.
Responsabilitatea pentru această situație nu stă pe umerii românilor care muncesc cinstit și plătesc facturi din ce în ce mai mari, ci pe umerii unui stat incapabil să finalizeze investiții vitale. Ministerul Mediului, condus de Diana Buzoianu, blochează de ani de zile procedurile de avizare, tergiversează proiecte și încurajează litigii prin intermediul ONG-urilor.
În loc să punem în funcțiune hidrocentralele aflate la peste 75% grad de execuție – declarate încă din 2022 obiective de interes public major – România stă cu ele în paragină, în timp ce miliarde de euro zac îngropate în betoane și fier ruginit.
Hidrocentralele nu sunt „un moft”, ci o prioritate națională
Aceste proiecte nu sunt simple construcții. Ele sunt obiective de siguranță națională, confirmate inclusiv prin decizii ale CSAT. Hidroenergia înseamnă stabilitatea rețelei, echilibrarea sistemului și protecția împotriva inundațiilor – lucruri pe care niciun parc fotovoltaic nu le poate garanta.
A afirma, așa cum face ministrul Mediului, că hidrocentralele ar putea fi înlocuite cu panouri solare „de opt ori mai ieftine”, este o dovadă de iresponsabilitate și neînțelegere a realității energetice.
Exemple concrete de eșec
Lista proiectelor blocate este lungă și revoltătoare: Răstolița, Jiu, Livizi-Bumbești, Olt, Cornetul-Avrig, Surduc, Siriu, Pașcani, Cerna, Motru, Tismana. Toate sunt hidrocentrale aproape finalizate, în care statul a investit miliarde. Și totuși, în loc să producă energie ieftină și sigură pentru români, zac uitate din cauza birocrației și a deciziilor politice greșite.
Aceasta nu este o problemă nouă. Încă din anii trecuți, reprezentanții USR au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a submina independența energetică: de la Octavian Berceanu, care cerea închiderea carierelor de lignit, până la Cristian Ghinea, care a semnat în PNRR închiderea centralelor pe cărbune până în 2026, fără soluții reale de înlocuire.
România nu mai are timp de pierdut. Fiecare zi în care hidrocentralele rămân blocate înseamnă facturi mai mari, dependență de importuri și pierderea unei șanse istorice de independență energetică.
Este nevoie de o schimbare de direcție, una fermă și patriotică. Hidrocentralele trebuie finalizate urgent. Nu pentru politicieni, ci pentru români. Pentru viitorul acestei țări.
